Pe data de 1 iulie 2014 a luat startul WOLFLIFE, primul proiect de conservare din România dedicat exclusiv lupului care primeste finanțare de la Comisia Europeană prin programul Life+ ,,Natură și biodiversitate”. WOLFLIFE are ca scop implementarea celor mai bune practici pentru conservarea în mediul natural a speciei lup (Canis lupus), menţinerea unei populaţii sănătoase și viabile de lupi în Munţii Carpaţi, dar si promovarea unei mai bune coexistențe om-lup.
Întins pe o perioada de patru ani, proiectul va fi derulat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea, în parteneriat cu ACDB (Asociația pentru Conservarea Diversității Biologice), Agenția pentru Protecția Mediului Harghita și Agenția pentru Protecția Mediului Covasna. Zona vizată de proiect constă în partea centrală şi de sud a Carpaţilor Orientali, care cuprinde 18 situri din reţeaua Natura 2000, de pe arealul a şase judeţe: Vrancea, Covasna, Harghita, Bacău, Neamţ şi Mureş.
Echipa proiectului WOLFLIFE are plăcerea să anunțe deschiderea oficială a concursului național de fotografie Carnivorele mari, altfel decât în povești. …
Săptămâna trecută am realizat o campanie demonstrativă de sterilizare a câinilor deținuți de localnicii din arealul proiectului. Astfel, au fost …
Agenția pentru Protecția Mediului Covasna, împreună cu ACDB și Agențiile pentru Protecția Mediului Vrancea și Harghita organizează pentru al doilea …